Consiliul Naţional al Audiovizualului va elabora un document privind Codul insolvenţei, după ce toţi membrii CNA vor face o serie de propuneri, urmând ca, în şedinţa de joi, acesta să fie adoptat şi trimis către instituţiile abilitate, au decis, marţi, reprezentanţii CNA, după trei ore de dezbateri.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a dezbătut, în şedinţa de marţi, Ordonanţa de Urgenţă privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, care prevede la articolul 81 că „în cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizuală cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului”. De asemenea, membrii CNA au analizat articolul care prevede că „în planul de reorganizare vor fi prevăzute condiţiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, condiţii ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Naţional al Audiovizualului”.

Astfel, Valentin Alexandru Jucan, membru al Consiliului, a propus, în şedinţa de marţi, ca CNA să trimită o petiţie Avocatului Poporului, Ministerului de Justiţie, dar şi Parlamentului, prin care să aducă la cunoştinţa acestora problemele din această Ordonanţă de Urgenţă.

„Este un Cod al insolvenţei cu noi reglementări discriminatorii, deoarece se face referire doar la anumite categorii, nu oferă egalitate între actorii economici. (…) Noul Cod al insolvenţei conţine reglementări importante adoptate în mod nedemocratic şi ascuns şi aici mă refer la faptul că nu a fost respectat conţinutul legii 52 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Noul Cod al insolvenţei condamnă definitiv la faliment firmele aflate în insolvenţă”, a declarat Valentin Jucan.

În acest context, el a precizat că suspendarea licenţei lasă firmele deţinătoare de licenţă fără obiect de activitate, adăugând că, potrivit experţilor în insolvenţă, suspendarea ar putea dura între trei şi cinci luni, timp în care reorganizarea este supusă avizului instanţei. „Ei nu mai pot să emită, nu mai au obiectul muncii, nu mai pot să producă bani din publicitate, iar interesul publicului nu este respectat. Ei nu mai pot să livreze conţinut către public, evident că, după o perioadă chiar şi de câteva zile de o eventuală întrerupere a licenţei, audienţele au de suferit, evident că toate firmele care lucrează cu publicitate vor cere punctul de share, rating, aspecte care sunt afectate de suspendarea licenţei”, a continuat acesta.

El a subliniat că Ordonanţa de Urgenţă este în totală contradicţie cu Legea Audiovizualului, afirmând că în această lege nu există „instituţia” suspendării licenţei audiovizuale. „Cred că acesta este un moment în care CNA, prin vot şi prin voinţa majorităţii, poate să aibă o reacţie clară privind această ordonanţă, este un moment în care putem să arătăm că ne interesează ce se întâmplă cu adevărat cu radiodifuzorii din România şi ne interesează dacă există efecte care să ducă la îngrădirea libertăţii presei (…) şi cred că această propunere poate să răspundă şi aşteptărilor publice”, a mai spus acesta.

În contextul dezbaterilor privind Codul de insolvenţă, Radu Călin Cristea a propus ca fiecare membru să îşi exprime „nedumeririle” privind Ordonanţa de Urgenţă, apoi să fie compus un text unic din partea CNA care să fie trimis Ministerului Justiţiei, în calitate de iniţiator. „Nu aş simţi nevoia ca astăzi să fie un vot, cel mai bine ar fi să stăm până joi, să vedem acele propuneri (…) şi joi ne gândim cui ne adresăm. Măcar să fie un corp închegat. (…) El să fie inclus şi să fie în mapele noastre în şedinţa de joi, urmând ca joi noi să stabilim şi, în funcţie de ceea ce se strânge acolo, destinatarul sau destinatarii. Mi se pare o formulă democratică şi care împacă toate contrariile”, a spus acesta.

De asemenea, Cristina Trepcea a spus că CNA s-ar putea adresa comisiilor parlamentare, având în vedere că este vorba de o situaţie specială.

Astfel, în şedinţa de marţi a CNA, membrii Consiliului au decis aprobarea propunerii supuse votului de Radu Călin Cristea, care prevedea să fie formulate o serie de propuneri, „ca semne de întrebare legate de articolul din OUG, astfel încât să fie într-un corp comun”.