Problemele legate de gestionarea deșeurilor revin în municipiul Ploiești, unde în unele zone gunoiul menajer nu a fost ridicat de aproape două săptămâni. Această situație este cauzată de datoriile mari pe care firmele de salubritate le au către societatea Vitalia, care administrează rampa de gunoi și care solicită urgent plata datoriilor și încheierea unor noi contracte.În mai multe zone din Ploieşti gunoiul menajer nu a fost ridicat de aproape două săptămâni, pentru că autogunoierele nu au unde să descarce deşeurile menajere, scrie Ziare.com. 

Situaţia este generată de neînţelegeri între operatorul de salubritate UWS (Fosta Rosal), care are contract pentru ridicarea gunoiului în peste 80 de localităţi ale judeţului Prahova şi societatea Vitalia, care administrează rampa de gunoi de la Boldeşti Scăeni.Neînţelegerile dintre cele două firme sunt legate de datoriile mari pe care UWS (United Waste Solutions) le are către Vitalia. Compania care administrează rampa de gunoi a atras, de altfel, în repetate rânduri atenţia asupra faptului că, în condiţiile în care nu primeşte banii pe care UWS îi datorează, va interzice accesul autogunoierelor în rampa de la Boldeşti Scăeni.

„După cum am avertizat în luarea de poziţie din 6 ianuarie cu privire la riscul unui nou blocaj al colectării deşeurilor în judeţul Prahova din cauza a doi operatori rău platnici – UWS şi SWO, iată că, din păcate, prahovenii rămân sub ameninţarea perpetuării crizei colectării deşeurilor. Într-o adresă transmisă astăzi, 15 februarie, reprezentanţilor United Waste Solutions (UWS) şi ai ADI Parteneriatul pentru Managementul Deşeurilor Prahova, Vitalia, compania care operează rampa ecologică de deşeuri nepericuloase Boldeşti-Scăeni, solicită încheierea unui contract de prestare a serviciului de depozitare a deşeurilor la rampa ecologică Boldeşti Scăeni, în limitele clauzelor esenţiale ale contractului cadru”, transmite, printr-un comunicat, Vitalia.

Compania enumeră trei motive, care justifică nevoia de a încheia acest contract şi anume: „istoricul de rău platnic al UWS, reconfirmat după ce UWS şi-a încălcat din nou promisiunile de plată, angajate chiar de administratorul societăţii în cadrul unei întâlniri desfăşurate pe 9 februarie în prezenţa autorităţilor publice”, faptul că plăţile către Vitalia, începând din noiembrie până în prezent, au fost efectuate prin terţi, nu din conturile UWS, dat fiind că acestea sunt în continuare poprite şi faptul că UWS „face obiectul a numeroase executări silite ca urmare a neplăţii în termen legal a obligaţiilor contractuale”.„Astfel, există un risc ca UWS să nu mai poată face plăţi în viitor către Vitalia sau către ceilalţi operatori din SMID Prahova, ceea ce va bloca practic întregul flux financiar la nivelul activităţii locale de profil. Vitalia condiţionează semnarea contractului şi cu depunerea unei scrisori de garanţie bancară pe care de altfel a solicitat-o de la începutul lunii decembrie în prezenţa reprezentatului ADI Parteneriatul pentru Managementul Deşeurilor Prahova. 

UWS, prin administratorul său, Bogdan Niculescu a promis la acel moment că va putea veni în termen de două luni cu respectiva scrisoare de garanţie, fapt care nu s-a întâmplat”, se arată în comunicarea Vitalia.

Potrivit oficialilor acestei firme, datoriile companiilor UWS, SWO, Blue Planet către Vitalia au ajuns în prezent la 8,3 milioane de lei.