Fanii echipei Rapid au donat sânge la două clinici din Bucuresti pentru românii răniţi în accidentul din Muntenegru care urmează să fie repatriaţi în cursul acestei zile şi transportaţi la patru spitale din Capitală.

Aproximativ 50 de suporteri au donat sânge la Centrul de transfuzie sanguină al municipiului Bucuresti şi alţi 20 la o clinică din cartierul Titan, în cadrul unei campanii a Ligii Suporterilor Rapidişti (LSR) intitulate „Suflet alb – sânge vişiniu”.

„Muntenegrenii au dovedit că sunt nişte oameni remarcabili. Indiferenţi la naţionalitate, mânaţi de bunătate, săritori, empatici şi îngrijoraţi, muntenegrenii şi-au dat sângele pentru românii implicaţi în dezastruosul accident rutier aşa cum ar face-o pentru unul de-al lor. Atinşi de acest gest aproape nefiresc în ziua de azi al muntenegrenilor, suporterii rapidişti au hotărât să se alăture iniţiativei lor donând sânge. Sânge românesc, sânge de rapidist, menit sa ajute pe oricine are nevoie, indiferent de culoare, rasă sau naţie”, se menţionează într-un comunicat al LSR.

De asemenea, LSR precizează că va oferi ajutor oricărui muntenegrean care se află pe teritoriul României şi care se adresează Ligii Suporterilor Rapidişti.

18 cetăţeni români şi-au pierdut viaţa, iar 29 au fost răniţi, din care 7 sunt la terapie intensivă, după ce un autocar s-a prăbușit duminică într-o prăpastie, la 30 de kilometri nord de Podgorița, capitala Muntenegrului.