Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat că explorarea gazelor de şist în România nu prezintă niciun risc, deoarece se face ca şi în cazul explorării de gaze convenţionale, nu prin fracturare hidraulică, arătând că a dat aviz de mediu pentru explorarea în zona Dobrogea.

„Orice investiţie trebuie să respecte toate normele şi regulamentele în ce priveşte protecţia mediului. Atât timp cât, în ceea ce priveşte exploatarea gazelor de şist în România nu se utilizează metoda de fracturare hidraulică, din punctul de vedere al protecţiei mediului nu există niciun risc”, a explicat ministrul.

„Atât pentru zona Dobrogea, cât şi pentru celelalte zone unde s-au solicitat de către companiile străine licenţe în ce priveşte prospectarea şi explorarea, din punctul de vedere al mediului se poate elibera acel aviz, neexistând niciun risc”, a declarat Rovana Plumb, citată de Mediafax.

„Explorarea gazelor de şist durează cam cinci ani, în care pot apărea tehnologii moderne, mai puţin riscante în ceea ce priveşte mediul, pe care bineînţeles că le putem utiliza. Dar pentru această perioadă de explorare de cinci ani, din punctul de vedere al mediului vă asigur cu toată seriozitatea că nu există niciun fel de risc, neutilizându-se acea tehnologie privind fracturarea hidraulică”, a explicat ministrul Mediului.

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, prezent la conferinţa de presă, a afirmat că dacă americanii exploatează gazele de şist, atunci acestea ar putea fi utile şi pentru ţara noastră.

„Dacă cei la care ne uităm noi şi îi sorbim din priviri ca fiind mult în faţa noastră din punct de vedere democratic şi din punct de vedere industrial, americanii, o fac de zece ani şi au ajuns dintr-o ţară importatoare de gaze una exportatoare şi pe studiile economice se apreciază că revigorarea economiei americane după criză, ceea ce nu s-a întâmplat în Europa se datorează în mare parte exploatării gazelor de şist. Şi am să vă explic de ce. Pentru că gazul folosit în economie este de opt ori mai ieftin decât gazul european şi atunci e logic că de la maşini, continuând cu baloane, tampoane, oriunde se foloseşte gaz în industrie, preţul acestuia fiind de opt ori mai mic decât în Europa, preţul produsului este sensibil mai mic şi atunci este competitiv pe piaţa mondială”, a explicat primarul Constanţei.

El a mai spus că europenii au strâmbat din nas la gazele de şist şi se confruntă cu crize economice.

„Europenii au scârţâit, au strâmbat din nas şi dau din criză în criză din ţară în ţară şi din mişcări sociale în mişcări sociale. În Spania a ajuns şomajul 27 la sută, iar în rândul tinerilor 55 la sută. În America lucrurile nu stau aşa. Deci, dacă ei folosesc de zece ani nu vă văd de ce noi… ştiţi cum e, capra râioasă e cu coada-n sus”, consideră Radu Mazăre.

El a mai afirmat că această exploatare din Dobrogea nu ar avea loc pe coastă şi că ar putea duce la scăderea preţului la încălzire pentru populaţie. „Eu, din câte am înţeles şi am discutat, exploatarea nu are loc pe coastă, este mai în interior. Am avut o întâlnire cu reprezentantul Chevron şi i-am spus să îmi prezinte care ar fi avantajele comunităţii locale şi îl aştept să vină. S-ar putea ca, dacă se ajunge la această exploatare, bineînţeles cu toate avizele de mediu în care eu nu mă bag, să ne livreze gaz ieftin care să se răsfrângă direct în preţul gigacaloriei şi să te coste încălzirea la iarnă cu 20 la sută mai ieftin sau 25. Şi atunci stăm să ne gândim dacă vrem sau dacă strâmbăm din nas, din moment ce în America se întâmplă lucrul acesta de zece ani”, a încheiat primarul Radu Mazăre.