Administraţia Obama „reprogramează” unele fonduri destinate Egiptului, în timp ce are loc o revizuire, ceea ce înseamnă că Statele Unite au oprit temporar o parte din ajutorul militar acordat ţării, a declarat un oficial american.

Un purtător de cuvânt al senatorului Patrick Leahy, David Carle, a confirmat pentru CNN că biroului său i s-a comunicat că ajutorul a fost suspendat. Dar Statele Unite subliniază oficial că nu a fost luată nicio decizie de oprire permanentă a acestuia.

Sursa citată nu a detaliat cum anume a fost redirecţionat acest ajutor, dar a precizat că administraţia se va consulta cu Congresul în legătură cu măsurile ulterioare.

Potrivit legii, dacă Statele Unite desemnează situaţia din Egipt drept o „lovitură de stat”, atunci nu mai pot relua ajutorul decât la instaurarea unui Guvern democratic. Dar dacă „reprogramează” fondurile, Washingtonul poate suspenda ajutorul atât timp cât consideră necesar. În acest caz, Washingtonul poate restaura ajutorul fără să mai aibă nevoie de o hotărâre legală că Egiptul a revenit la o guvernare democratică. De exemplu, dacă Egiptul încetează violenţele sângeroase, ajutorul poate fi reluat rapid.