Europarlamentarul PDL, Theodor Stolojan, a declarat vineri, într-un interviu pentru RFI, că președintele PSD, premierul Victor Ponta, este „mână în mână” cu baronii locali, precizând că Radu Mazăre a fost luat de mascaţi pentru că a primit mită, nu pentru că a făcut locuinţe ieftine.

Din păcate pentru România, Ponta e mână în mână cu toţi aceşti baroni locali. Aţi văzut ce-a declarat despre primarul din Constanţa, că a fost luat de mascaţi pentru că a făcut locuinţe ieftine. Nu. Îi reamintim domnului Ponta că a fost luat de mascaţi pentru că a luat mită, nu pentru că a făcut locuinţe ieftine”, a spus Stolojan.

Care este imaginea României astăzi, când are nouă preşedinţi de Consilii Judeţene fie condamnaţi definitiv precum cel din Argeş, socialist, fie aflaţi în diferite stadii ale anchetelor penale, sunt şase de la Partidul Socialist, sunt doi de la PNL şi unul de la UDMR. Asta-i situaţia! Cine urmează? Tot un corupt din PSD sau din PNL. Asta-i deocamdată situaţia în România!„, a completat europarlamanetul democrat-liberal.

Declarația sa a venit în contextul în care Victor Ponta a afirmat că are o părere foarte bună despre primarul Constanţei şi a susţinut că şi în 2012, după referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, „s-a pornit un val de anchete„, pentru ca USL să nu fie votat în decembrie.