Serotipurile de Salmonella depistate de laboratorul DSVSA Prahova în pasta de mici cu carne de pasăre nu sunt patogene şi nu prezintă risc pentru sănătatea publică, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Vladimir Mănăstireanu.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a finalizat alerta declanşată în 30 mai privind suspiciunea contaminării produsului „mici cu carne de pasăre Delicia” cu Salmonella spp, analizele realizate de Institutul de Igienă şi Sănătate Publică arătând că serotipurile depistate nu sunt patogene şi nu prezintă risc pentru sănătatea publică.

„Cantitatea de produs reţinută oficial de către inspectorii sanitar-veterinari până la sosirea buletinului de confirmare emis de Laboratorul Naţional de Referinţă va fi returnată la producător, unde va fi supusă unui tratament termic, sub supraveghere sanitar-veterinară, care să garanteze distrugerea Salmonellei”, a declarat preşedintele ANSVSA.

Vladimir Mănăstireanu a spus că pasta de mici poate fi folosită la produse preparate termic la temperaturi de peste 60 de grade.