Premierul Victor Ponta participă miercuri la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se desfășoară la Strasbourg, în Franța.

În discursul susținut miercuri, Ponta a asumat răspunderea pe o lege a restituirilor „care nu promite minuni, dar care oferă o mică speranță, marcând în câmpul stângii politice o schimbare de optică de importanță istorică”, fiind „prima dată când un social-democrat român se exprimă ca un social-democrat european”, comentează Deutsche Welle.

Pe de altă parte, în material se arată că Ponta „a evitat să vorbească despre nedreptățile comise nu acum 70 de ani, ci acum 10 sau 15 ani, când reprezentanți ai statului român pledau la CEDO împotriva foștilor proprietari, deposedați a doua oară.”

Premierul le-a cerut scuze tuturor celor care au avut de suferit în urma regimului comunist, inclusiv cultelor religioase. „Vreau să spun, în calitatea mea de social-democrat care trăiește în secolul XXI, că dreptul de proprietate este un fundament al unei societăți democratice”, a afirmat Ponta.

Șeful Executivului va avea o întrevedere cu președintele APCE, Jean-Claude Mignon, cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland și cu omologul său georgian, Bidzina Ivanishvili, informează Agerpres.  Victor Ponta va mai lua parte la inaugurarea expoziției filatelice, în contextul împlinirii a 20 de ani de la aderarea României la Consiliul Europei.

Pe agenda vizitei premierului figurează și o întâlnire cu președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, cu care va discuta, probabil, despre revizuirea Constituției.