Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, la Palatul Victoria, că va sesiza Curtea Constituţională pentru a stabili dacă între Preşedinte şi Guvern există un conflict constituţional, având în vedere că Executivul este cel abilitat de lege pentru a desfăşura campania electorală.

Ponta a decis, alături de alţi miniştri, să suspende activităţile electorale, din cauza situaţiilor provocate de intemperii.

Ţinând cont de situaţia din ţară, am luat decizia alături alţi miniştri care au responsabilităţi în domeniu de a suspenda participarea noastră la acţiuni cu caracter electoral. Evident, campania electorală continuă, aşa cum e prevăzută de lege, însă, datoria noastră a fost, în primul şi în primul rând, de a interveni acolo unde avem obligaţia şi atribuţii ca membri ai Guvernului. Vreau însă să fac un apel şi către alte persoane care ocupă funcţii publice şi în mod direct către preşedintele României de a înceta participarea sa la campania electorală”, a declarat premierul.

Acesta a afirmat că CCR trebuie să pronunţe o decizie prin care să se stabilească faptul că şeful statului, ca şi alte categorii de persoane care ocupă anumite funcţii, nu au dreptul de a face campanie electorală.

Fiind vorba de preşedinte, evident, că sancţiunile sunt cele prevăzute de Constituţie şi, pentru a avea un punct de vedere oficial al Curţii Constituţionale a României, Guvernul României va sesiza legea care organizează activitatea Curţii Constituţionale, Curtea Constituţională în sensul de a analiza trei solicitări. Să analizeze existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României, cel abilitat prin Constituţie şi lege să organizeze şi răspunde, de altfel, de campania electorală, şi preşedintele României. Să stabilească că acest conflict este cauzat de implicarea directă a preşedintelui în campania pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European şi în campania pentru alegerea unor mandate de deputat şi senator în Parlamentul României. Să pronunţe o decizie prin care să stabilească în mod clar că preşedintele României, ca şi alte categorii de persoane care ocupă anumite funcţii, nu are dreptul de a face campanie electorală şi de a se implica activ. În baza deciziei Curţii Constituţionale, evident, vom proceda în consecinţă” a mai declarat Victor Ponta.

Ponta a explicat, totodată, că anumite categorii de persoane cu drept de vot, potrivit Constituţiei şi altor legi, nu au voie să se implice în campania electorală.

Un prefect sau un subprefect sau un înalt funcţionar public care face campanie electorală îşi pierde locul de muncă imediat. Un judecător sau un procuror care face campanie electorală este exclus din magistratură. Un ofiţer al Armatei Române care face campanie electorală este, evident, imediat exclus din rândul Armatei. Toţi aceşti cetăţeni au drept de vot, dar nu au dreptul să facă campanie electorală şi să se implice în campanie electorală. Preşedintele României şi instituţia preşedintelui României are aceleaşi obligaţii ca şi alte categorii şi trebuie să le respecte pentru a salva prestigiul şi, până la urmă, nu doar imagine, ci şi obligaţiile constituţionale care revin unui preşedinte care reprezintă România în ansamblu”, a adăugat premierul.