Institutul pentru Politici Publice critică primarii comunelor indentificați de către Agenția Națională de Integritate ca fiind în situații de incompatibilitate pentru faptul că au ignorat, cu bună știință prevederile, explicite, din legea anticorupție (legea 161/2003, art. 87, alin. (1) lit. f) și solicită Guvernului să evite tergiversarea comunicării unei rezoluții, se arată într-un comunicat.

„Anticipăm că strategia Guvernului și de altfel chiar a primarilor în cauză este să invoce tot felul de tertipuri pentru a trage de timp până la următoarele alegeri, o practică neconformă cu regulile democrației într-un stat european. Instituțiile cu prerogative de inițiere a unor amendamente la cadrul legal trebuie să analizeze amploarea fenomenului reprezentării unităților administrative – prin primari – în societățile comerciale de interes local și să genereze soluții viabile pentru comunitățile locale”, precizează Institutul în comunicat.

IPP face un apel la premierul Victor Ponta sa inițieze de urgență o dezbatere pe această temă „readusă în atenția opiniei publice prin recentul protest al primarilor, la care Guvernul nu a avut nicio reacție”. „Apreciem că în absența unor decizii ferme privind reorganizarea pe criterii de eficiență a localităților din România respectiv a clarificării statutului societăților furnizoare de servicii locale, controlate de administrațiile publice și care administrează patrimonii uriașe, orice proces  de reformă administrativă – inclusiv cel de regionalizare – are șanse minime de a produce cu adevărat schimbări în administrația românească și în final în nivelul de trai al cetățeanului”, mai transmite organizaţia.