Liderul PSD, Liviu Dragnea, a avut miercuri o întrevedere cu președintele Parlamentului Israelian (Knesset), Yuli-Yoel Edelstein, cu președintele Grupului Parlamentar de Prietenie Israel – România, Yoseph Yonah, cu președintele Partidului Muncii, Isaac Herzog, precum și cu Ilan Gilon, vicepreședintele Partidului Meretz, ocazie cu care a discutat despre situația politică din regiune și rolul pe care l-ar putea avea România în negocierile pentru reconsiderarea poziției UE față de Israel.

„Politicienii israelieni, fie că sunt la putere sau în opoziție, nutresc sentimente de prietenie față de români, cei mai mulți dintre ei având prieteni evrei originari din România. Cu toții au vizitat țara noastră și au rămas impresionați de ospitalitatea românească și de multiplele atracții turistice de la noi: Delta Dunării, zonele montane, litoralul. În plan parlamentar, politicieni israelieni doresc o colaborare mai intensă, proiecte comune și o dinamizare a inițiativelor legislative favorabile ambelor părți”, se arată într-un comunicat al PSD, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, Dragnea a fost felicitat pentru inițiativa sa legislativă privind demnitatea umană și toleranța față de diferențele de grup, „care e dată ca exemplu de bună practică în materie de discriminare în toate întâlnirile oficiale care abordează acest subiect”.

La întrevedere au participat, alături de președintele PSD, și parlamentarii români: deputatul Gabriel Vlase, vicepreședinte al Camerei Deputaților, vicepreședinte PSD, senatorul Gabriela Firea, vicepreședinte PSD, deputatul Georgian Pop, vicepreședinte PSD și deputatul Daniel Florea.