Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a apreciat că premierul Victor Ponta “a greşit fundamental când a confundat rezultatele de la recensământ cu cvorumul de la referendum”.

“Premierul Ponta a greşit fundamental când a confundat, voit sau nevoit, rezultatele de la recensământ cu cvorumul de la referendum (n.r. din 29 iulie 2012). Sunt două lucruri care nu se compară, măsoară două lucruri diferite. Recensământul nu ne spune numărul populaţiei cu drept de vot din România, acest lucru ni-l spune Ministerul de Interne pe baza datelor pe care le are şi acea încercare a premierului de a da o altă interpretare referendumului este nepermisă şi n-ar trebui să existe la un asemenea nivel. Dar cine seamănă vânt culege furtună”, a declarat Emil Boc, vineri, la Palatul Parlamentului.

El a fost de părere că termenii pactului de coabitare dintre preşedinte şi premier nu sunt respectaţi în aceeaşi măsură de cei doi.

“Eu cred că adevărul trebuie spus indiferent de existenţa unui pact de coabitare sau nu. Mesajul preşedintelui a fost unul care se bazează şi fundamentează pe adevăr: adevărul despre Rompetrol, adevărul despre vizita în China a premierului, adevărul despre rezultatele recensământului. Adevărul nu trebuie ocolit şi el trebuie spus. Din acest punct de vedere nu cred că putem discuta în termenii respectării sau nerespectării pactului de coabitare. Repet adevărul este unul. Din nefericire de data asta premierul Ponta a greşit”, a afirmat Emil Boc, citat de Agerpres.

În opinia sa, preşedintele Băsescu “a respectat pactul de coabitare”.

“Ca observator pot să constat faptul că preşedintele, atât în litera cât şi spiritul lui, a respectat pactul de coabitare. Nu acelaşi lucru pare să fie din partea premierului Ponta care, repet, confundă rezultate diferite încercând să-şi legitimeze lovitura de stat din 2012. Eu cred că ce s-a întâmplat în 2012 este produsul unor oameni politici care au pus orgoliile lor deasupra interesului naţional. Acum este cazul să înţeleagă că acea vreme s-a sfârşit”, a conchis Boc.

Primarul din Cluj-Napoca a fost prezent vineri, la Palatul Parlamentului, pentru a aduce un ultim omagiu fostului premier Radu Vasile, care a decedat miercuri.