Candidaţii la examenul de bacalaureat vor susţine luni prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Probele scrise vor continua marţi, cu proba la limba maternă pentru absolvenţii de liceu care aparţin minorităţilor naţionale, miercuri, cu cea obligatorie a profilului și vineri, cu proba scrisă la alegere a profilului și a specializării.

Rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie până la ora 12,00. Tot în ziua afişării rezultatelor, până la ora 16,00, se vor putea depune contestaţiile. Rezolvarea acestora se va face între 9 şi 11 iulie, iar afişarea rezultatelor finale se va face pe data de 12 iulie.

Un elev care nu se prezintă la probele orale poate participa la probele scrise, însă, nu poate promova examenul de bacalaureat, precizează metodologia aprobată de MEN. De asemenea, pentru a promova, elevii trebuie să obțină minim 5 la fiecare probă, iar media notelor trebuie să fie cel puțin 6.

Pentru susţinerea examenului naţional de bacalaureat, în sesiunea iunie – iulie, s-au înscris 187.898 de elevi.