Noul reprezentat rezident al Fondului Monetar Internaţional /FMI/ pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, va prelua oficial mandatul, pe 1 iulie, de la actualul ocupant al acestui post, Tonny Lybek, care îşi încheie misiunea.

Tolosa, cetăţean uruguayan, este în prezent reprezentant rezident al FMI pentru Armenia, unde a lucrat îndeaproape cu autorităţile pe programul economic sprijinit de FMI. Anterior acestei funcţii, acesta a deţinut diverse atribuţii în cadrul FMI, contribuind inclusiv la gândirea strategică a instituţiei şi la analize privind politicile de dezvoltare macroeconomică într-un număr de ţări din America Latină şi Estul Europei.

Înainte de a se alătura FMI, Tolosa a activat ca economist şi profesor de economie la Centrul de Cercetări Economice (CINVE) din Uruguay şi la Universitatea Republicii Uruguay. De-a lungul carierei, Tolosa a obţinut diverse titluri şi a scris mai multe lucrări pe probleme politice. Tolosa deţine un doctorat în economie la Universitatea California, Los Angeles.