Premierul Victor Ponta va efectua, în perioada 21-23 octombrie, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, pe agenda vizitei fiind programate întâlniri cu vicepreşedintele american Joe Biden, la Casa Albă, cu secretarii de stat cu rang de ministru pentru Comerţ şi Energie, precum şi cu reprezentanţii companiilor americane ExxonMobil, Chevron, Motorola, IBM şi HP.

Consider că este extrem de important, strategic, ca România să-şi păstreze, să-şi consolideze şi să ofere o perspectivă de viitor a relaţiei noastre speciale, a parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii”, a declarat, vineri, la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta.

De asemenea, premierul se va întâlni şi cu şeful Băncii Mondiale. Şeful Guvernului va fi însoţit în vizita oficială din SUA de miniştrii pentru Energie, Externe, Mediu şi Educaţie.

Victor Ponta a precizat că este pentru prima dată în 10 ani când un prim-ministru merge într-o asemenea vizită.

Îmi doresc ca de acum încolo reprezentanţii statului român să aibă relaţii cât mai strânse, în perioade de timp cât mai scurte, cu reprezentanţii oficiali ai statului american”, a adăugat premierul.

Premierul a mai adăugat că în cursul acestei zilei de vineri va avea loc şi întâlnirea ministrului Apărării, Mircea Duşa, cu omologul său american.

Obiectivele noastre sunt reafirmarea parteneriatului strategic politic şi militar şi perspectivele de colaborare în perioada următoare, dar şi parteneriatul economic, pentru că vizita are şi o importantă componentă economică, respectiv întâlniri cu reprezentanţii marilor companii care au investit deja în România sau eventual au planuri de investiţii, vorbesc de trei domenii importante: energie, IT şi industria de utilaje şi tehnologii moderne. De asemenea, vom avea întâlniri în cadrul Congresului cu acei reprezentanţi care au drept sarcină directă modificarea legislaţiei ce va permite pe viitor includerea României în programul Viza Waiver”, a completat Ponta.