Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că USL susţine ideea unui mandat prezidenţial de patru ani, astfel încât scrutinele să fie intercalate, existând un interval de doi ani între alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale.

„Am decis că propunerea USL este de a avea un mandat prezidenţial de patru ani şi de a avea, practic, o dată la doi ani, o dată alegeri parlamentare, o dată prezidenţiale”, a declarat premierul, după ce a participat la conferinţa „Oraşele viitorului”.

Pe de altă parte, a atras atenţia asupra faptului că următorul mandat prezidenţial nu se va putea încheia tot în luna decembrie, deoarece se va căuta o soluţie juridică pentru organizarea alegerilor până în luna noiembrie cel târziu.

„Ideea principală a fost aceea de a trece o perioadă în care se organizează alegerile la termen, pentru a nu mai ajunge, cum am ajuns, iată, anul trecut, cu alegeri în luna decembrie, în perioade de timp în care prezenţa la vot şi campania electorală sunt îngreunate de condiţiile naturale. Deci, ideea este ca în viitor să încercăm prin prevederile constituţionale şi după aceea subsecvent, cele legale, să creăm cadrul prin care alegerile să aibă loc în perioada aprilie-noiembrie”, a explicat Ponta.

De asemenea, premierul a precizat că nu are nicio părere, pro sau contra, faţă de propunerea liberalilor, care doresc ca şeful CSM să provină doar din rândul judecătorilor, nu şi din rândul altor magistraţi.

Ponta a admis că în contextul în care PNL, UDMR şi PDL nu doresc modificarea Constituţiei în sensul înlesnirii confiscării bunurilor în cazul unor infracţiuni sau contravenţii, este puţin probabil să existe o revizuire în acest sens.

„A fost o discuţie referitoare la un alineat din actuala Constituţie, care îngreunează sub anumite forme confiscările în cazul infracţiunilor şi care împiedică în totalitate în cazul contravenţiilor, însă în cadrul comisiei, după ce îşi depune raportul şi Forumul Constituţional, vom vedea care este soluţia. Este clar însă că nici colegii liberali, nici cei de la PDL, nici UDMR nu susţin ideea unei intervenţii sau unei updatări a acelui articol din Constituţie şi atunci nu se va schimba”, a spus Victor Ponta.