Guvernul ungar de aşteaptă ca autorităţile române să respcte atât regulile europene în domeniul minelor de aur, cât şi „bunurile de mediu şi culturale” aflate în pericol din cauza proiectului de la Roşia Montană (vestul României), afirmă luni două ministere ungare într-un comunicat, citat de MTI.

Potrivit MTI, ministerele ungare de Externe şi al Dezvoltării Rurale afirmă în acest comunicat că „bunurile de mediu şi culturale sunt parte integrantă a patrimoniului Europei Centrale”.

„Ungaria a aflat cu îngrijorare că, pe 27 august, Guvernul român a adoptat un proiect de propunere vizând susţinerea regimului minei de aur şi de argint ca pe un proiect de interes public de importanţă naţională”, afirmă cele două ministere, scrie agenţia.

„Exploatarea auriferă bazată pe tehnologia cu cianuri-leşiere implică riscuri enorme şi pune în pericol puritatea apei şi diversitatea biologică”, subliniază ministerele, citând o deversare de cianură, în 2000, la altă mină românească de aur, c”are aproape a distrus toată fauna sălbatică pe cursul ungar al Tisei”, potrivit MTI.

„Astfel, Guvernul ungar a protestat faţă de orice utilizare a tehnologiei pe bază de cianuri-leşiere indiferent de forma acesteia”, au afirmat cele două ministere.

Recent, Guvernul a aprobat şi a trimis Parlamentului român proiectul privind exploatarea de la Roşia Montană, premierul Victor Ponta afirmând ulterior că el va vota, ca deputat, împotriva proiectului.

Duminică şi luni au avut loc proteste faţă de proiectul trimis în Parlament.