Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a explicat, luni, că mai este nevoie de încă o discuţie la nivelul liderilor politici, înainte de sesiunea parlamentară, pentru că cea de săptămâna trecută a fost una tehnică.

A fost discuţia aceea tehnică de care ştiţi, cu cele două măsuri propuse, una de amânare asupra accizei şi cealaltă de a avea TVA la 20 la sută de la 1 ianuarie, joi va fi o discuţie politică între liderii politici şi vom vedea care va fi forma finală, pentru ca săptămâna viitoare să intrăm cu ea în Parlament”, a declarat Eugen Teodorovici, la finalul discuţiilor din BPN al PSD.

Ministrul Finanţelor a mai spus că, după discuţiile tehnice de săptămâna trecută, Codul Fiscal „arată mai bine”.

Au mai fost discuţii pe noua formă a Codului Fiscal cu acele două măsuri propuse şi sunt alte cifre acum care arată, să spunem, mai bine pentru că deja este o economie la bugetul de stat pe 2016. Asta a fost singura discuţie, nimic de alte măsuri sau de alte propuneri de amânare. Dacă am amânat cu un an de zile supraacciza, apoi TVA la 20 la sută de la 19, sunt nişte economii pe care pe 2016 le putem avea„, a arătat Teodorovici.