În ciuda unei scăderi a numărului de angajări, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică arată că, în rândul imigranților de sex masculin din Marea Britanie, rata șomajului este mai scăzută decât în cazul bărbaților originari din Regatul Unit.

Cifrele publicate de OCDE, bazate pe un sondaj privind forța de muncă în țară, arată că numărul imigranților care și-au găsit un loc de muncă între 2001 și 2012 a crescut de la 72,3% la 76,9%, în timp ce în rândul britanicilor, s-a înregistrat o scădere (de la 78,1% la 74,7%).

De asemenea, oficialii britanici susțin că imigranții au șanse mai mari să își găsească un loc de muncă, în timp ce britanicii nu au reușit să beneficieze de creșterea numărului de angajări.

Potrivit cotidianului “The Telegraph”, raportul arată și că Marea Britanie și Germania sunt principalele destinații ale imigranților care provin din țările afectate de criză, mai ales din cele care se află în sudul Europei, numerele dublându-se în ultimii ani.

În ce privește România și Bulgaria – țări care vor beneficia începând din 2014 de ridicarea restricțiilor -, raportul prezintă o serie de concluzii.

În România, informațiile cu privire la migrație sunt puține, iar guvernul britanic a refuzat deocamdată să ofere estimări oficiale, deoarece se consideră că nu ar fi credibile. Cu toate acestea, dezbaterea referitoare la numărul de imigranți care ar urma să sosească în țară este una aprinsă și de durată.

În Bulgaria, un sondaj al Institutului Național de Sondare a Opiniei Publice arată că 12% dintre bulgarii care au răspuns întrebărilor plănuiesc să emigreze, odată ce restricțiile sunt ridicate, respectiv 876.000 de persoane.