Care este secretul succesului unic al Austriei când restul economiilor europene şovăiesc?
Viena – Dacă te plimbi pe frumoasele şi vibrantele străzi din centrul Vienei, îţi vine greu să crezi că în alte colţuri ale Europei mii de protestatari ies în stradă pentru a demonstra împotriva şomajului usturător şi impunerii unor măsuri de austeritate severe. Situaţia aceasta se aplică în mod special în Grecia şi Spania, unde unul din patru oameni este şomer, iar unul din doi şomeri are sub 25 de ani. La nivelul celor 27 de ţări ale Uniunii Europene, rata şomajului este acum de 10.6 la sută – şi este şi mai ridicată în ţările din zona euro, de 11.6 la sută. În plus, direcţia în care ne îndreptăm nu este îmbucurătoare: ambele procentaje au „crescut considerabil”, constată Eurostat, de la 9.8 procente şi, respectiv, 10.3 procente, în anul precedent.
Cu toate acestea, rata procentajului în Austria este de numai 4.4 la sută, în uşoară urcare faţă de anul trecut, dar menţinută cu îndârjire pe cea mai joasă treaptă a ratei şomajului la nivelul Uniunii Europene. Vorbim despre o ţară a cărei industrii a turismului pare să fie rezistentă la recesiune şi a cărei capitală, Viena, este clasată în continuare pe primul loc în indicii Mercer de calitatea vieţii. Cu siguranţă că este un record demn de invidiat şi care pare a fi în neconcordanţă cu un context al economiei globale în cădere, al presiunilor venite din toate regiunile, şi a unei monede în prag de prăbuşire.
Care este secretul Austriei?, se întreabă Foreign Policy, într-un articol semnat de Dardis McNamee
Răspunsul stă într-un sistem de politici economice şi privind ocuparea forţei de muncă, având ca prioritate angajamentul într-o economie socială de piaţă, în cadrul căreia prosperitatea individuală şi corporativă depind de bunăstarea generală într—o reţea de interese interdependente. Aceste principii sunt epuizate, cel puţin parţial, printr-un sistem de „parteneriat social” în care intră membri reprezentanţi ai pieţei muncii, industriei, guvernului şi, adesea, şi din învăţământul superior, unde sunt discutate şi negociate probleme cum ar fi siguranţa locului de muncă, salarii, pensii, îndemnizaţia de şomaj, şi alte norme ale locului de muncă, precum şi chestiuni legale şi politice. Aceste discuţii au ca finalitate formularea unor recomandări pentru Parlament şi pentru ministerele în cauză.
De asemenea, Austria are o industrie prelucrătoare productivă şi extrem de competitivă, căreia i se datorează echilibrul balanţei comerciale favorabile ţării. Într-un stat care oferă, de regulă, licee bune şi studii universitare gratuite, economia beneficiază de pe urma unei forţe de muncă bine educate şi a unor relaţii stabile între sectorul managerial şi sectorul muncii în interiorul parteneriatului social care permite elaborarea unor planuri pe termen lung. Mai mult, Austria are un sistem medical excelent, cotat printre cele mai performante din lume, şi un sistem naţional de asigurare de sănătate susţinut de toţi austriecii.
Austria este o ţară bogată, atât public, cât şi privat, cu un nivel bunicel al veniturilor pe cap de familie (o medie de 31,125 de euro) şi cu un nivel susţinut şi relativ ridicat al economiilor private, averea privată fiind de aproape şase ori mai mare decât datoria publică. Cu toate că repartizarea veniturilor şi a averii se face, conform standardelor austriece, din ce în ce mai diferenţiat, ea este în continuare sub control, iar nivelul ridicat de avere privată hrăneşte şi investiţiile din sectorul privat, şi pe cele din sectorul public.
Austriecii sunt şi oameni strângători, punând deoparte lucruri precum monede de aur comemorative de la Monetăria Austriei. Şi chiar dacă persoanele şi familiile economisesc întrucâtva mai puţin ca înainte (7.5 la sută din venitul anual în 2011, faţă de 8.3 la sută în 2010), acest lucru nu pare să afecteze consumul. Statistics Austria informează că venitul disponibil pe cap de familie a crescut cu 2.6 procente pentru o perioadă fixă, iar consumul pe cap de familie a crescut chiar mai mult, cu 3.5 procente. Factorul cel mai important este rolul unui stat asistenţial generos, care „stabilizează consumul” pe perioada recesiunii, declară economiştii Markus Marterbauer şi Sepp Zuckerstätter, de la Camera Austriacă a Muncii. “Convinşi că nevoile lor de bază sunt asigurate, austriecii îşi folosesc economiile pentru a cheltui în continuare.”, continuă Marterbauer şi Zuckerstätter într-un interviu din 2011 acordat publicaţiei Vienna Review. “Cererea permanentă a consumatorului, diminuarea sumelor economisite în situaţii de criză, şi creşterea sumelor economisite în ani de vârf sunt caracteristice economiei austriece. Acestea asigură menţinerea randamentului de producţie şi a gradului de ocupare a forţei de muncă la înălţime.
Preocuparea pentru crearea de slujbe şi pentru situaţia clasei muncitoare au o istorie lungă în Austria. Avându-şi originea în Prima Republică după Primul Război Mondial, a fost pilonul Vienei „Roşii” conduse de Partidul Social Democrat, între anii 1919 şi 1934, când serviciile sociale, locuinţele, şi slujbele erau subiectele principale pe agenda publică. Locurile de muncă erau create datorită activităţii intense în construcţii şi infrastructură, grădiniţele, centrele after-school, cluburile de tinetet erau în căutare de personal, la fel şi activităţile de agrement, vacanţele spa, şi asigurările de sănătate – toate erau finanţate dintr-o serie de taxe pe lux. Chiriile pentru noile apartamente erau mici – se menţineau la 4 la sută din veniturile pe familie, şi plata lor putea fi chiar amânată în caz de boală sau şomaj. Oamenii puteau păstra ceea ce câştigau.
În mod ironic, ocuparea totală a forţei de muncă a fost un element central şi pentru Naţionalismul Socialist, astfel că la momentul anexării Austriei la Germania (Anschluss), în 1938, nu erau suficiente cereri de slujbe în Germania câte oferte erau – ceea ce nu este atât de surprinzător ţinând seama de faptul că evreii şi femeile începeau să fie îndepărtaţi – şi forţa de muncă austriacă devenea, prin urmare, o resursă importantă pentru al Treilea Reich. În perioada de recuperare după cel de-al Doilea Război Mondial, Austria a concentrat banii primiţi conform Planului Marshall într-un sector public monopolist şi în industrii ale statului, care au devenit, alături de guvern, temelia forţei de muncă publice.
Dar anii de reformă în timpul marelui cancelar Bruno Kreisky (1970-1983) au fost cei care au împământenit multe dintre legile şi politicile care au ajuns să caracterizeze Austria modernă. În accepţia lui Kreisky, dedicat unei reînvieri a spiritului solidarităţii sociale într-o ţară aflată încă în negare după dezastrul Naţional Socialismului, politicile economice trebuiau să servească nevoilor economice, şi a luptat până la capăt pentru a asigura slujbe pentru cetăţeni. „Sute de mii de şomeri contează mai mult decît o datorie de câteva milioane de şilingi,” a precizat Kreisky de nenumărate ori.
Cheltuielile publice şi investiţiile într-o serie de proiecte industriale au reprezentat prioritatea administraţiei lui Kreisky. Şi întrucât 50 la sută din industria Austriei a rămas în mâinile statului, aproape toţi oamenii din Austria au avut posibilitatea să-şi termine studiile şi să se îndrepte spre slujbe stabile, bine plătite – cu o pensie bună după aceea. În plus, asigurarea educaţiei publice gratuite, serviciilor sportive şi de agrement, chiriilor subvenţionate, transportului public, şi sănătăţii publice a arătat că salariile modeste au ajuns departe, permiţând industriei austriece să rămână competitivă şi, totodată, să creeze şi locuri de muncă stabile.
De la declanşarea crizei financiare în 2008, Austria a ţinut sub control rata de şomaj printr-o serie de iniţiative – inclusiv ore de muncă reduse, încurajarea educaţiei şi calificării profesionale, tăierea taxelor pe venit şi reducerea costurilor pentru transportul public – care au fost gândite pentru a ajuta păstrarea locurilor de muncă, dezvoltarea unor aptitudini, şi încurajarea consumului. Mai mult, conform economistului Franz Nauschnigg, directorul Diviziei pentru Afaceri Europene şi Organizaţii Financiare Internaţionale, Banca Naţională a Austriei, deficitul bugetar redus al ţării în momentul intrării în criza financiară a permis o serie de măsuri directe contra-ciclice, incluzând proiecte extinse de infrastructură, cum ar fi noua Gară Centrală din Viena, banii cu care sunt răsplătiţi cei care îşi vând maşinile vechi, şi un pachet de împrumut de 100 de milioane de euro acordat băncior austriece pentru a le creşte baza de capital şi a le permite să reia creditarea.
În primii ani ai crizei, agenţiile de rating şi alţi analişti internaţionaţi îşi manifestau îngrijorarea cu privire la vulnerabilitatea băncilor austriece în faţa pieţelor dezechilibrate din ţările din centrul, estul, şi sud-estul Europei (CESEE). Aceste temeri s-au dovedit a fi de prisos datorită a ceea ce a fost numită „Iniţiativa Viena”, definită de către Nauschnigg, de la Banca Naţională a Austriei, „un grup de supervizori bancari din Europa Occidentală şi de Est, cărora li s-a alăturat FMI şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care a reuşit să facă lobby în sectorul privat pentru a-şi păstra poziţia în ţările CESEE, prevenind o panică de vânzare de obligaţiuni şi instrumente monetare, care ar fi crescut dobânzile şi ar fi putut conduce la un eşec.” A fost un model de cooperare internaţională care poate foarte bine să servească drept soluţie paradigmatică pentru problemele mai grave cu care se confruntă UE în prezent.
În culmea crizei în 2009, în jur de 66 000 de muncitori au trecut pe un program mai scurt de lucru în Austria, în special în cadrul industriei şi furnizorilor auto, conform declaraţiei date într-un interviu recent din cotidianul austriac Der Standard de către Johannes Kopf, directorul Oficiului Forţelor de Muncă din Austria (AMS). Numărul s-a diminuat la mai puţin de 2000, în prezent; în orice caz, el consideră că aceasta este “o punte pe termen scurt pentru o criză extrem de adâncită, şi nu o soluţie pe termen lung cu ajutorul căreia să putem răzbate fără probleme” în contextual în care poate deveni “prea costisitoare pentru companii”. În continuare, trebuie căutate alte soluţii.
Austria a investit mult şi în calificările profesionale atât pentru şomeri, cât şi pentru tineri abia intraţi pe piaţa muncii. Cu un buget de aproximativ 1 miliard de euro (despre care Kopf recunoaşte că este demn de invidiat), oficiul AMS poate oferi săptămânal consiliere individuală şi monitorizare pentru cei în căutare de slujbe şi poate organiza două cursuri de specializare potrivite abilităţilor necesare, inclusiv în tehnologie şi limbi străine, pentru a îmbunătăţi şansele de angajare pe piaţa muncii. Aşadar, cu toate că rata şomajului per total a crescut uşor de anul trecut (de la 4 la sută la 4.4 la sută), sunt cu 45.000 mai mulţi oameni care lucrează, ceea ce indică un număr mai mare de oameni care au intrat pe piaţa forţei de muncă, indicând, în general, o încredere în economia ţării.
Probabil şi mai eficace este garanţia pe care o oferă AMS tuturor tinerilor: un stagiu de specializare plătit. Astfel, orice tânăr sau tânără care nu reuşeşte să găsească un stagiu pe cont propriu sau prin serviciile AMS poate să facă specializarea echivalentă. „Investim masiv în aceste servicii de educaţie şi de specializare.”, declară Kopf. „Am avut rezultate bune, aşa încât, după un an, jumătate dintre aceşti tineri au reuşit să se mute în sectorul privat, unde pot face un al doilea an de specializare.” Este scump, admite el, dar merită. Şi un astfel de sprijin este disponibil şi pentru şomerii de lungă durată.
„Prefer să am patru persoane care nu au avut de lucru în ultimele trei luni, decât o persoană care nu a avut de lucru timp de un an.”, spune Kopf.
Întorcându-ne pe străzile Vienei, oamenii stau în continuare in aer liber, unde soarele mai îndulceşte răcoarea tomnatică, se întâlnesc, vorbesc între ei. Ba chiar într-o după-amiază de vineri, într-un octombrie târziu, cafenelele începeau să se umple; oamenii înlocuiseră cafeaua cu un vin şi discuţiile erau aprinse.
„Nu mai lucrează nimeni în oraşul ăsta?”, întrebă un prieten american, urmărind ce se întâmplă amuzat şi cu invidie. „Nu te lăsa păcălit, ” am zâmbit. Pe lângă pasiunea lor fudulă pentru timpul liber, austriecii sunt foarte atenţi când vine vorba de afaceri. Pentru că altfel, nu ar fi ajuns aici – pentru ei şi pentru restul lumii. Ceea ce, pentru un austriac, este exact aşa cum trebuie să fie.
