Vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a afirmat vineri, la Piteşti, că liberalul Klaus Iohannis caută “o soluţie românească” pentru a putea fi şi membru al Guvernului şi primar al Sibiului.

Înţeleg că domnul Iohannis caută, cumva, o soluţie românească acum. El e de naţionalitate sas şi caută o chestie românească, cum să o facem, să o dregem să rămână şi cu postul de primar şi cu postul de ministru. Nu cred că aşa ceva se poate face, din câte cunosc eu legislaţia română”, a declarat Stolojan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Vicepreşedintele democrat-liberal a adăugat că nu exclude posibilitatea ca USL să vină cu o modificare legislativă pentru a rezolva situaţia prim-vicepreşedintelui PNL Klaus Iohannis.

Am mai avut o situaţie, când domnul Constantinescu a vrut să-l facă prim-ministru pe Isărescu, s-a scos o lege ca să poată reveni pe urmă în funcţia de guvernator, fără să mai treacă prin Parlament. Deci, suntem specialişti, scoatem o lege. Asta e interpretarea românească a statului de drept”, a spus Theodor Stolojan.