Un sondaj IRES despre sărbătoarea pascală a  arătat câţi români vor merge la slujbă în noaptea Învierii.

Deşi cei mai mulţi români ştiu că de Paşte sărbătoresc Învierea lui Iisus, 5% dintre ei cred că are legătură cu naşterea Mântuitorului, potrivit unui sondaj IRES.

Peste trei sferturi dintre respondenţi susţin că vor merge în acest să ia Paşti şi vor participa la slujba de Înviere. Unul din cinci respondenţi spune că s-a spovedit deja, 40% au declarat că urmează să o facă, iar 39% au recunoscut că nu practică acest obicei.

Aproape 70% din români spun că ţin post: 9% au declarat că ţin tot postul Paştilor, 45% au recunoscut că postesc doar în zilele de miercuri şi vineri, iar 14% vor să postească în Vinerea Mare. Procentul celor care susţin că nu obişnuiesc să ţină post, 29%, este în uşoară creştere faţă de anii anteriori.

În ce priveşte planurile financiare, 38% din respondenţi susţin că banii pe care îi au pentru Paşti le vor ajunge pentru tot ce este necesar, acesta fiind cel mai mare procent din ultimii patru ani. Pe de altă parte, aproape jumătate din respondenţi spun că, în acest an, cadourile vor fi mai modeste.

Potrivit studiului, un sfert dintre români au concediu de Paşte în fiecare an, însă doar 6% spun că vor pleca într-o excursie cu această ocazie, 73% vor sta acasă, iar 16% vor sta acasă, dar vor merge şi în vizite.

Sondajul Institutului Român pentru Evaluarea şi Strategie a fost realizat în perioada 24-25 aprilie, pe un eşantion de 1.500 de persoane cu vârste de peste 18 ani.sk