Câştigul salarial mediu nominal brut a crescut în aprilie cu 1,7% faţă de martie, la 2.395 de lei, iar cel net a înregistrat aceeaşi evoluţie, situându-se la 1.735 lei, cu cele mai mari valori în intermedieri financiare şi cele mai mici în hoteluri şi restaurante, a anunţat vineri INS.

Câştigul salarial mediu nominal net în intermedierile financiare a fost de 4.888 lei, iar în hoteluri şi restaurante de 986 lei.

Indicele câştigului salarial real pentru luna aprilie 2014 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 101,4%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 128,8%, cu 1,8 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna martie 2014„, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică, citat de Mediafax.

Nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare în aprilie în majoritatea activităţilor din sectorul economic decât în luna precedentă, ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv pentru sărbătorile de Paşte), sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).