Președintele Senatului a declarat luni că Senatul nu este “fabrică de trimis la eşafod” și a subliniat că cererea DNA privind arestarea preventivă a lui Dan Șova trebuie judecată corect.

Comisia juridică trebuie să analize dosarul, să-i dea posiblitatea şi senatorului Şova să se apere şi pe urmă să formuleze o recomandare. Nu ştiu cât durează”, a spus Tăriceanu.

El a adăugat că arestarea unei persoane “este o chestiune extrem de serioasă, care trebuie judecată corect, nu cu superficialiate, pentru că nu ne jucăm cu libertatea oamenilor”.

Având în vedere numeroasele cazuri în care au fost acuzații de acest gen și nu toți au fost condamnați, cred că e mai bine să fim mai rezervați și să nu considerăm că toată lumea care e chemată la procuratura e și vinovată”, a mai spus Tăriceanu.

Președintele Senatului a subliniat că “pedeapsa cu închisoarea se poate aplica atunci când cineva e vinovat”, iar comisia juridică trebuie “să judece, să ia o decizie în cunoştinţă de cauză”.

Comisia juridică nu are limită pentru acest lucru. Nu trebuie să se pripească. Nu ne jucăm cu libertatea oamenilor, care sunt născuți liberi și pot să trăiască liberi”. Aici nu e fabrică de trimis la eşafod”, a completat Tăriceanu.