Primele rezultate la Evaluarea Naţională 2013 vor fi afişate în 29 iunie, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16.00 şi 22.00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Rezultatele parțiale vor fi afiștate la atât la avizierele școlilor, cât și pe portalul admitere.edu.ro.

Tot sâmbătă vor putea fi depuse contestaţiile, rezolvarea acestora urmând a se face între 30 iunie şi 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 3 iulie.

Ministerul Educaţiei Naţionale a decis prelungirea intervalului orar alocat pentru depunerea de contestaţii la evaluarea naţională pentru clasa a VIII-a, din ziua de sâmbătă, cu două ore faţă de calendarul iniţial. Potrivit MEN, contestaţiile se pot depune între orele 16,00 – 22,00.

Notele obţinute la evaluarea naţională vor conta la admiterea în liceu.

Pe 16 iulie va avea loc prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor, iar afişarea rezultatelor va fi făcută pe 17 iulie. Între 17 şi 26 iulie se vor depune dosarele de înscriere la liceele unde elevii au fost repartizaţi.

Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc în 25 iunie.