Atelierele organizate de Departamentele Consiliului Național al PSD au început vineri la Palatul Parlamentului și sunt coordonate de miniștri de resort.

Aproximativ 5.000 de delegați din întreaga țară se reunesc vineri și sâmbătă la București, în cadrul Congresului extraordinar al Partidului Social Democrat, principalul punct pe ordinea de zi fiind alegerea unei noi conduceri a formațiunii, informează Agerpres. În cadrul atelierelor, temele dezbaterilor vizează regionalizarea și reforma administrativă, reforma constituțională, relansarea economică, dar și politica externă, afacerile europene sau societatea informațională.

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a ținut să precizeze, la lucrările atelierului „Regionalizarea și reforma administrativă”, că principalele avantaje sunt reducerea birocrației și transferarea competențelor de la centru „cât mai aproape de oameni”.

„Odată cu regionalizarea se va reduce aparatul administrativ, sistemul administrativ se va simplifica. În condițiile în care regionalizarea se desfășoară în paralel cu descentralizarea, se va face transferul competențelor de la București, unde este prea multă putere, iar ce e foarte mult strică. De aici, atributele de decizie se duc cât mai aproape de oameni. Aici, la București, aparatul ministerelor și cel al instituțiilor centrale se va diminua”, a explicat Dragnea, citat de Agerpres.

El a adăugat că multe instituții deconcentrate de la județe, respectiv direcțiile județene ale ministerelor, vor trece în subordinea consiliilor județene și ale primăriilor, fapt care va contribui la reducerea birocrației.

„Resursa de orice fel trebuie să meargă la acea autoritate care o poate gestiona în mod cât mai eficient. După regionalizare, cetățenii nu vor mai fi  nevoiți să parcurgă distanțe mai mari pentru a obține diferite aprobări, nu mai putem sta cu toată decizia la București”, consideră secretarul general al PSD.

El a subliniat totuși că județele nu vor fi desființate.

„Nu se descentralizează statul unitar român, autoritatea și caracterul statului, nu vor exista guverne regionale, vorbim de guvernare locală, regională, nu de Guvern. Vorbim de consiliile regionale, dar regionalizare nu înseamnă federalizare”, a conchis vicepremierul Liviu Dragnea.

În ce privește proiectul de revizuire a Constituției, deputatul social-democrat Florin Iordache a declarat că membrii Comisiei au „responsabilitatea de a veni cu un proiect coerent, normal, eficient, mai armonizat și pus în concordanță cu nevoile viitoare ale României”.

„În 2003, am revizuit Constituția, dar au fost o serie de teme care ne-au scăpat, cum a fost tema care viza regionalizarea (…). Practic, Constituția, atunci când o modifici, nu o modifici pentru astăzi, o modifici ca o perioadă mai lungă de timp să nu umbli la ea”, a explicat Iordache.