Autorităţile române negociază cu Comisia Europeană ca toate proiectele de infrastructură finanţate prin intermediul BEI, BERD şi BM să nu fie incluse în calculul deficitului bugetar, astfel încât indicatorul agreat, de până la 3% din PIB, să fie respectat, a declarat ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional, Dan Şova, vineri, la dezbaterea ”Atelierele Viitorului” organizată de departamentele Consiliului Naţional al PSD.

„România se poate împrumuta masiv de pe pieţele financiare la dobânzi scăzute, dar n-are voie. Credibilitatea pe care o dau investitorii instituţionali României este foarte mare. Marea problemă este că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar de până la 3%. Singura soluţie este creşterea PIB. (…) Acum se negociază pentru toate proiectele finanţate cu BEI, BERD, BM. Vrem să vedem dacă acceptă CE să nu le introducem în deficit”, a spus Dan Şova.

Oficialul a precizat că autorităţile încearcă să nu mai ofere garanţii de stat pentru proiectele derulate în parteneriate cu investitorii străini, ci doar scrisori de confort, termeni acceptaţi de companii din Japonia sau Coreea de Sud.

„Avem 5 milioane lei pentru garanţii de stat. Îi păstrăm pentru proiecte mari. Încercăm să nu folosim garanţii de stat pentru proiecte fie în concesiune sau parteneriat public privat. Investitorii din Japonia şi Coreea de Sud au acceptat să lucreze în project finance cu statul român doar cu scrisori de confort. Scrisoarea de confort nu asigură garanţie financiară. Au spus că îi interesează să fie proiecte asumate de stat şi considerate prioritare”, a afirmat Dan Şova.

Dan Șova a mai adăugat că vor fi „240 de milioane de euro pentru astuparea gropilor în acest an”. „Acum, de exemplu, avem pentru gropi, ca să fiu foarte explicit, o alocare de 180 de milioane de euro, care probabil că va fi suplimentată undeva la vreo 230-240 de milioane de euro și încercăm să facem ce se poate în țară. Direcțiile regionale de drumuri și poduri, analizând situația infrastructurii, au făcut cereri către CNADNR de peste 4 miliarde de euro, numai pentru gropi, dar bugetul e de 200 și ceva de milioane de euro. Firește, se poate, și cererile lor sunt exagerate. Eu din ce am vorbit la CNADNR și din informațiile pe care le-am obținut și de la Consiliul de Administrație sunt bani suficienți pentru a acoperi gropile. Restul intră pe bugetul mare de la Finanțe pentru reabilitări.”