“Becali plătește, în sfârșit, pentru cel mai mare tun dat statului!”, “Cele mai TARI bancuri despre CONDAMNAREA lui Gigi Becali”, “Gigi Becali a lăcrimat când a citit asta!” – sunt doar câteva titluri ale unora dintre principalele publicații din mediul online românesc.
În această zonă, presa română abundă în titluri incendiaro-explozivo-spectaculoase, în știri despre ce au mai făcut personaje pitorești care au o vagă legătură cu sportul, precum Gigi Becali, Mihai Stoica, Cristi Borcea, George Copos. Din presa sportivă, lipsesc știrile cu adevărat despre sport. Nu se mai promovează evenimente sportive importante, nu mai există analize pertinente care să descrie obiectiv prestația echipelor într-un meci de fotbal.
Mai grav, personajele dubioase din fotbalul românesc acaparează acum întreaga presă.
O știre despre Becali și faptul că a cerut să i se aducă un aparat de ras la închisoare este mai interesantă decât un comentariu relevant referitor la soarta fotbalului românesc. Și majoritatea celor care urmăresc site-urile de sport din online-ul românesc preferă aceste știri.
Mass-media funcționează pe principiul cererii și ofertei și le oferă oamenilor exact ceea ce își doresc, cel puțin asta este justificarea. De ce ar fi presa sportivă diferită? De ce ar fi presa generalistă diferită? Știrile ușoare, cu bârfe, cancanuri au numeroase vizualizări, sute de comentarii pe oră, în timp o știre despre ciclism sau un inventator abia este citită de câteva zeci de persoane într-o zi.
În mediul online din România, rar mai există știri fără Becali, fără declarațiile sale irelevante și pline de non-sens. Adevărul este că aceste știri fac rating, fac audiență, stârnesc interesul și, cel mai important, incită la “lectură”.
În era vânătorii de afișări, tabloidizarea presei românești este un fenomen absolut firesc. Și, tot ca o consecință firească, știrile adevărate, nu mai există în mediul online.
Agenda reală dispare. Becali acaparează totul. Presa sportivă, presa generalistă – toate sunt la picioarele lui Becali zilele astea.
Cazul Becali
Vestea condamnării lui Becali a fost o mană cerească pentru presă. Nădușiți, epuizați de goana după afișări, redactorii de pretutindeni au strălucit, probabil, de încântare, vizualizând posibilitatea unui “serial”. Lipsește, poate, doar ca el să își facă un blog pe care să își expună ideile sau, cum se mai spunea prin presă, să scrie o carte.
Sportul a dispărut din mediul online, înlocuit de “primirea incendiară pe care deținuții i-au făcut-o lui Becali”, de meniul din penitenciar al patronului Stelei (“În această dimineață a mâncat pâine cu margarină, marmeladă și ceai!”) sau de “momentele HALUCINANTE” pe care le-a trăit proaspătul condamnat.
În tot acest timp, aflăm că Gigi Becali cere un televizor la închisoare, probabil pentru a se consola. Posibil să ceară, în curând, dreptul la o intervenție telefonică în direct, iar solicitarea să i se accepte, pe fondul presiunilor exercitate de patronii trusturilor de presă care, în lipsă de comentatori “avizați”, sunt nevoiți să apeleze la banca de rezerve.
Vă dați seama ce tristețe ar fi în presă dacă, după condamnarea lui Becali, ar urma condamnarea Monicăi Tatoiu?
Între timp, patronul Stelei a devenit sfânt, martir răstignit pe ecran, subiect incendiar de presă, falnic apărător al celor năpăstuiți, personajul zilei din fiecare zi.
Constatăm că, după așa-zisa “otevizare”, urmează “becalizarea”. Speranța, spun înțelepții, moare ultima. Speranța într-o presă de calitate, însă, a murit deja. Trăiască Gigi!
