UEFA a anunţat că FC Rapid a fost amendat cu 100.000 de euro şi exclus dintr-o ediţie de cupă europeană în cazul în care se va califica în viitoarele trei sezoane, în timp ce Dinamo poate evolua în competiţiile europene, după a îndeplinit criteriile Instanţei de Control Financiar (CFCB).

„Instanţa de Control Financiar (CFCB), reunită la Nyon, a luat decizii privind cazurile menţionate într-un comunicat din 21 decembrie 2012. Opt cluburi au fost sancţionate din cauza datoriilor şi au avut la dispoziţie până la 31 martie să-şi rezolve problemele, evitând aplicarea suspendărilor decise. FC Rapid Bucureşti (România) şi FC Arsenal Kiev (Ucraina) nu au îndeplinit condiţiile impuse de CFCB. Rapid Bucureşti a fost amendat cu 100.000 de euro şi exclus din următoarea competiţie europeană în care se va califica în viitoarele trei sezoane (2013/14, 2014/15, 2015/16)”, se arată pe site-ul oficial al forului european, care anunţă că gruparea Arsenal Kiev a fost amendată cu 75.000.

În schimb, Dinamo va putea evolua în competiţiile europene, în cazul unei calificări: „CFCB confirmă că Málaga (Spania), HNK Hajduk Split (Croaţia), NK Osijek (Croaţia), FC Dinamo Bucureşti (România), FK Partizan (Serbia) şi FK Vojvodina (Serbia) au îndeplinit condiţiile impuse, astfel că sancţiunile nu se aplică”.