Premierul Victor Ponta a declarat luni că Guvernul a emis ordonanţe de urgenţă în situaţia în care “există un sistem de sabotaj” în care PDL contestă orice lege la Curtea Constituţională.

“Da, o să mai emită (n.r. OUG). (…) Dintr-un simplu motiv: dincolo de Parlament, pentru că, după cum ştiţi foarte bine, proiecte de legi importante le-a trecut în două săptămâni în Parlament (…), avem un sistem de sabotaj – PDL contestă orice lege la Curtea Constituţională, vine de la Curte, le respinge, se duce la preşedinte, contestă şi preşedintele, iarăşi se respinge. După aia preşedintele o să retrimită în Parlament”, a spus premierul, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD, întrebat ce părere are că Guvernul a emis 70 de ordonanţe de urgenţă în şase luni.

Potrivit acestuia, sistemul a fost gândit ca unul de bună credinţă, să poată fi contestate anumite legi sau retrimise.

“Din păcate, după cum ştiţi, avem foarte multe situaţii de acest gen şi când e vorba de un circuit care ţine şase luni, opt luni, un circuit total, suntem obligaţi în anumite situaţii să dăm ordonanţe de urgenţă. Eu nu contest dreptul opoziţiei de a sabota, nu-l înţeleg de multe ori.

Am făcut şi noi contestaţii la Curte atunci când era cazul, nu în fiecare zi, mai ales când sunt respinse de Curtea Constituţională. Însă e o realitate. E foarte bine să existe, când sunt situaţii de urgenţă le dăm ordonanţele de urgenţă, merg în Parlament. N-am avut din câte ştiu nicio ordonanţă respinsă de Parlament sau de Curtea Constituţională, înseamnă că au fost acte legislative bune. Unele dintre ele s-au modificat chiar împotriva gândirii iniţiale ale Guvernului, dar până la urmă aşa e diviziunea muncii, cel care decide e Parlamentul. Uneori e adevărat, decide Curtea Constituţională în locul Parlamentului, dar asta ţine de farmecul sistemului nostru”, a mai spus premierul Ponta.