Aproximativ 30 de primării au fost acţionate în instanţă de către Prefectura Prahova în prima jumătate a acestui an. Mai exact vorbim despre 28 de contestaţii efectuate de către Instituţia Prefectului faţă de Deciziile primarilor prin care şi-au acordat sporuri ilegale atât lor, cât și viceprimarilor, consilierilor locali sau angajaţilor instituţiei.

Totodată, au fost întocmite şi zece acte de procedură prealabilă. Procedura prealabilă este o cale legală amiabilă prin care primăria care a emis un document nelegal se angajează să revoce respectivul document. În caz contrar Prefectura se vede nevoită să conteste pe cale juridică.

Practic prin respectivele dispoziţii, edilii şi-au acordat sporuri, cu toate că acest lucru este ilegal. Însă, aceştia nu şi-au acordat numai lor anumite sporuri contrar legii. Spre exemplu, mai mulţi funcţionari publici au primit ilegal „indemnizaţiei de dispozitiv“ , de acest spor putând beneficia doar angajaţii din cadrul Ministerului de Interne şi MApN.

În litigii se mai află şi acordarea sporului de confidenţialitate, sporul de dificultate, spor pentru condiţii vătămătoare de lucru.

 

sursa: ziarulincomod.ro