Unificarea dreptei va avea loc după alegerile pentru Parlamentul European pe baza proiectului de ţară iniţiat de PDL, a declarat miercuri, la Buzău, prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu.

PDL va câştiga cele mai multe mandate la alegerile europarlamentare din 25 mai, apoi va propune şi va promova un proiect de ţară în jurul căruia să strângem pe toţi cei care gândesc pentru România în Europa, pe toţi cei care gândesc pentru locuri de muncă, pentru tineri, pentru justiţie şi competenţă”, a spus Cătălin Predoiu, conform Agerpres.

Acesta a subliniat că PDL are nevoie să obţină cel mai mare număr de mandate, ceea ce ar înseamnă că este cel mai serios partid politic de dreapta.

Propunem un proiect, programe şi oameni competenţi care pot oricând să scrie pe multe coli de hârtie ce au făcut în Parlamentul European, ce au făcut în politica românească, ce au făcut în meseriile lor”, a mai afirmat Predoiu.

Potrivit lui liderului democrat-liberal, în viitoarea construcţie, PNL este binevenit ca orice forţă politică de dreapta, cu condiţia să împărtăşească acest proiect.