Premierul Victor Ponta, trimis în judecată în dosarul “Turceni-Rovinari”, ar trebui să demisioneze din funcția de prim-ministru, a declarat marți, prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, într-un interviu pentru Evz.ro.

În situația sa, Ponta nu mai poate continua. Ponta e deja plecat, pentru că din 5 iunie nu mai guvernează, dar încă mai încearcă să păcălească pe unii și alții, pe costul țării. E adevărat că ceea ce-i mai rămâne de ales este pe ce parte va ieși, pe ușă cu o rămășiță de demnitate, pe geam … există și gaura de șarpe în care se mai poate ascunde o vreme de un final previzibil. În orice caz, noi ne-am asumat acest obiectiv pentru care tragem încă din campania prezidențială. Nu uitați că a fost slogan și promisiune de campanie, de aceea n-am încetat nicio clipă să cerem demisia sa, legitimați de vot și alimentați cu argumentul faptelor sale contra României. Știu, o să îmi spuneți că nu am reușit încă, dar nu-i deloc simplu să întorci o majoritate, nu renunțăm însă până nu-l vedem plecat de la Guvern”, a spus Predoiu.

Acesta a adăugat că “Ponta lovește în interesul naţional agățându-se de funcția de premier, deşi e trimis în judecată”.

Uitați-vă numai la umilința bietului Aurescu, care trebuie să înghită palme de la omologul maghiar din cauza lui Ponta. Cine să facă o replică credibilă, europeană, inteligentă și fermă insolențelor diplomatice ale MAE ungar? Cum se mai împacă asta cu tema interesului național, adică acea rețetă politică de care aminteam?”, a adăugat Predoiu.