Premierul Victor Ponta a declarat luni, la un miting electoral la Buzău, că şi-ar dori ca Elena Udrea să candideze la președinție şi să se confrunte cu ea în turul doi.

Chiar mi-aş dori ca doamna Udrea să candideze la prezidenţiale ca oamenii să aibă în faţă modelul Băsescu în formă feminină cum ar fi Băsescu cu barbă”, a spus Ponta, conform Agerpres.

Liderul social-democrat le-a cerut susţinătorilor săi de la Buzău să se pronunţe cu cine ar vota “dacă în turul doi o să mă confrunt cu o doamnă de aici din Buzău”. Cei peste 500 de participanţi la mitingul PSD au răspuns cu scandări “Jos Udrea” şi “Ponta preşedinte”.