România ar putea avea în câţiva ani gaze naturale suficiente pentru consumul său şi al Republicii Moldova, a declarat joi premierul Victor Ponta, după o vizită la sediul Transgaz și Romgaz din Mediaș.

În mod normal, dacă toate premisele existente referitoare la gazul din Marea Neagră se confirmă şi se începe exploatarea lor până în 2019, trebuie să avem suficient gaz şi pentru România şi pentru Moldova. Energie electrică avem deja suficientă şi avem capacitate de export, dar acolo e vorba de lucrările de infrastructură de transport la Transelectrica. Deci energie electrică, gaz suficient pentru România şi pentru Moldova”, a spus Ponta.

Premierul a subliniat rolul strategic pe care îl au cele două mari companii naţionale din domeniul gazelor, Romgaz şi Transgaz, în asigurarea independenţei energetice.

„Transgazul și Romgazul au avut listări de succes la Bursă, cu capital și privat alături de cel de stat. Acționează ca două companii moderne, care investesc, au profit, au angajați. Am nevoie ca și Transgaz și Romgaz să pună umărul la ceea ce este strategia națională și asigurarea independenței energetice și de sprijin în special, pentru Republica Moldova, dar și de interconectare cu toți ceilalți vecini ai noștri și de realizare a acestei independențe energetice, fără de care România va fi foarte greu să se dezvolte sustenabil pe termen mediu și lung„, a precizat Ponta.

Acesta a adăugat că Transgaz trebuie să investească în conducta prin care se vor transporta gazele din Marea Neagră.

Nu va fi niciun alt proiect de aducere a acelor rezerve, nu va fi niciun South Stream. (…) Ci doar către Dobrogea, către teritoriul României și aici dumneavoastră aveți un rol esențial„, a mai spus premierul.

Premierul Victor Ponta a participat joi la aniversarea a unui secol de transport gaze naturale în România, eveniment care a avut loc la Mediaș, la sediul central al Transgaz. Acesta a fost însoțit la Mediaș de vicepremierul Liviu Dragnea, președintele executiv al PSD, precum și de ministrul Transporturilor, Ioan Rus și ministrul Delegat pentru Energie, Răzvan Eugen Nicolescu.