Eurodeputatul PSD, Cătălin Ivan, a declarat joi că următorul congres al partidului ar trebui convocat în primăvara anului viitor, subliniind că “nu este momentul” ca unii social-democrați să fie excluși din partid.

Categoric, din punctul meu de vedere, (congresul trebuie organizat – n.r.) anul viitor, în primăvară, nu foarte târziu, pentru că lucrurile trebuie să se aşeze puţin, trebuie să facem nişte analize foarte serioase ce s-a întâmplat şi în diaspora, ce s-a întâmplat şi în ţară, de unde acest val categoric împotriva noastră. Nu are niciun sens să analizezi sau să compari votul din Ardeal cu votul din Oltenia, de exemplu – alt electorat, altă realitate. Trebuie să facem analize serioase (…) Nu este momentul să facem niciun fel de excludere. (…) Analizele trebuie făcute serios, la rece, nu acum când sunt spiritele încinse. (…) Sunt de părere că nu trebuie să căutăm vinovaţii astăzi„, a spus Ivan.

El a adăugat că PSD ar trebui să rămână la guvernare pentru a-şi îndeplini promisiunile asumate în faţa alegătorilor în anul 2012.

Eu cred că am avut o guvernare foarte bună şi cred că sunt foarte multe proiecte care trebuie să meargă înainte. Ne-am asumat în 2012 anumite obiective, am promis oamenilor anumite lucruri şi trebuie să ne ţinem de cuvânt”, a mai spus Ivan, precizând că PSD trebuie să găsească soluţii pentru a se „împăca” cu electoratul.

A fost un val foarte mare nu pentru Klaus Iohannis, ci împotriva PSD şi a candidatului nostru şi trebuie să facem o analiză serioasă şi să vedem cum putem să ne împăcăm cu electoratul acesta şi, bineînţeles, să facem o analiză pe fiecare organizaţie în parte, pe fiecare zonă în parte, ce a fost bine, ce a fost rău, unde au fost probleme şi unde putem să găsim soluţii„, a conchis Cătălin Ivan.