Premierul Victor Ponta a declarat joi, la Belgrad, că va discuta cu noul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pe tema nominalizării din partea României a unui comisar european, opțiunea la zi a țării noastre fiind păstrarea portofoliului Agriculturii.

Nu am discutat cu președintele și am aflat că, din păcate, aseară nu s-a ajuns la o concluzie privind numirile în noile funcții la nivel european, cu excepția președintelui Comisiei Europene, domnul Juncker, care a fost, de altfel, și votat de către Parlamentul European. După cum știți foarte bine, poziția Guvernului României, pe care de altfel am dezbătut-o și o voi discuta cu domnul Juncker, este de a încerca să păstreze portofoliul Agriculturii„, a spus premierul Ponta, conform Agerpres.