Premierul Victor Ponta a făcut luni un apel către membrii PNL să nu blocheze revizuirea Consituției, proiect inițiat împreună de liberali și social-democrați pe vremea USL.

Din păcate, în ciuda apelului pe care l-am făcut şi în cadrul discuţiilor de la Cotroceni cu preşedintele României, PNL a decis să blocheze revizuirea Constituţiei, după ce în 2013 reprezentanţii PNL au propus o republică parlamentară şi, sigur, am discutat, acuma au propus o republică prezidenţială şi dacă nu vor mai avea preşedinte o să propună iar o republică parlamentară şi după aia iarăşi una prezidenţială, adică o chestie de mare neseriozitate, de lipsă de profesionalism şi o bătaie de joc la adresa oamenilor. Noi susţinem în continuare că pe baza proiectului pe care l-am trimis, a fost întocmit de comisie sub conducerea preşedintelui de comisie, domnul Antonescu, la propunerile colegilor de la PNL, PSD, celorlalte partide, l-am trimis şi avem avizul cu observaţiile de la Curtea Constituţională a României şi de la Comisia de la Veneţia, acel proiect putem să-l trecem la vot, nu va limita puterile preşedintelui, nu va da mai multe puteri guvernului, este pur şi simplu o revizuire în puncte importante care ţin de echilibrul puterilor, de eliminarea blocajelor, de asigurarea drepturilor fundamentale şi idei pe care le-am susţinut cu toţii şi pentru care n-am văzut până azi niciun fel de argument de ce reprezentanţii PDL, PNL – PDL este consecvent, ei dintotdeauna au fost împotriva revizuirii Constituţiei. Cei care s-au schimbat sunt reprezentanţii PNL şi cred că este o chestiune de neseriozitate pentru un proiect major”, a spus Ponta, într-o conferință de presă la finalul ședinței BPN al PSD.

Potrivit premierului, revizuirea Constituţiei este un proiect major.

Au trecut 12 ani de la ultima revizuire a Constituţiei, între timp România a devenit membră a UE, lucrurile s-au schimbat în bine în ultimi 12 ani şi sunt probleme care ţin şi pot fi rezolvate doar prin revizuirea Constituţiei”, a adăugat Ponta.

Fac un apel încă odată la o înţelepciune care n-a existat în ultimele săptămâni din partea liderilor PNL, PDL să nu blocheze şi practic să închidă în mod negativ procesul de revizuire a Constituţiei. Este o şansă pe care o avem acum în 2015, an neelectoral, Nu se poate face reforma adevărată a statului român dacă nu revizuim şi Constituţia”, a completat premierul.