Premieriul, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Târgu Mureș, că în cazul în care după alegerile europarlamentare Crin Antonescu decide să părăsească PNL-ul, acesta ar putea întra în PSD, întrucât are un trecut social-democrat.

Nu știu, nu mă puneți să răspund la așa ceva. Dacă pleacă de la PNL, poate să vină la PSD domnul Antonescu, v-am spus, are un trecut social-democrat. Până la urmă, când ai lucrat numai la stat, înseamnă că ești alături de… Eu sunt un pic mai la dreapta decât domnul Antonescu, prin faptul că, deși sunt social-democrat, am văzut și ce înseamnă să lucrezi în zona privată”, a răspuns premierul unei întrebări referitoare la posibilele demisii ale lui Crin Antonescu și Klaus Iohannis, în urma alegerilor europarlamentare.

Primul-ministru l-a crititcat pe prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, despre care a spus că ar trebui să fie modest când afirmă că este pregătit să conducă țara

Văd un tip de neseriozitate care îl molipsește și pe domnul Ionhannis, care altfel e un om serios și un om rațional. Dar, dacă stă cu oameni neserioși, se molipsește. Și eu mi-aș dori să scădem TVA, de la 24 la 16 la sută, zicea. Nu l-a întrebat moderatorul dacă știe domnul Iohannis cât înseamnă un punct de TVA încasări la buget. Eu știu: două miliarde de lei. Două miliarde ori opt, 16 miliarde de lei. 16 miliarde de lei reprezintă, de exemplu, bugetul Casei Naționale de Sănătate. Deci, ar trebui să tăiem toți banii de sănătate sau ar trebui să tăiem tot ceea ce dăm la pensii de la buget”, a declarat premierul.

Eu, de exemplu, nu spun că sunt pregătit să fiu primarul Sibiului, deși e un oraș drăguț, 100.000 de locuitori. Să spui că ești pregătit să conduci o țară de 20 de milioane, când nu știi ce înseamnă un punct reducerea TVA, ca să nu mai vorbesc de alte lucruri, că nu știi cum s-a schimbat prețul la gaze pentru Azomureș. Cred că toți ar trebui să fim mai modești”, a mai adăugat acesta.

Referitor la o eventuală scădere TVA, Victor Ponta a spus că o asemenea decizie trebuie luată în mod rațional.

De fiecare dată când am luat în calcul, am luat în mod rațional și posibil. Cu TVA la pâine, n-au scăzut prețurile la pâine de la 24 la nouă la sută, au scăzut mai puțin. Însă, efectul negativ pe buget l-am absorbit din alte surse. La fel va fi cu fructe-legume, după aceea cu produsele tradiționale, cu carnea. După ce facem cu carnea, mergem în alte zone. Eu spun că sunt domenii unde 24 la sută TVA la produse de lux, la diverse alte asemenea produse, e foarte bine să rămână TVA la 24 la sută”, a încheiat liderul PSD.