Premierul Victor Ponta susţine că a învăţat de la actualul şef al statului, Traian Băsescu, ce să nu facă dacă va fi viitorul preşedinte.

Pot să vă spun că am învăţat de la domnul Băsescu ce să nu fac dacă ajung preşedintele României. Aşa încât pot să vă asigur că niciodată, dacă voi fi preşedinte, nu mă veţi auzi vorbind cu steagul României în spate despre lucruri murdare, acuzând oamenii de tot felul de lucruri. Cred că rolul unui preşedinte e altul. Din punctul ăsta de vedere, de azi începând, mai sunt 42 de zile în care mai avem de îndurat aceste lucruri„, a afirmat, duminică, Victor Ponta la România TV.

Întrebat despre o eventuală implicare a sa în dosarul Microsoft, invocată de preşedintele Băsescu, Ponta a spus: „Am 5 ani de când Băsescu tot anunţă dosare penale, tot felul de lucruri. Sunt extrem de călit. Sunt absolut convins că nici măcar susţinătorii domnului Băsescu nu mai cred în toate aceste minciuni pe care le spune. E foarte grav că le spune cu steagul României în spate. Când faci declaraţii cu steagul României în spate nu ai voie să faci ceea ce uneori spui într-o emisiune sau într-o discuţie privată. Te gândeşti că acolo e steagul României, scrie România„.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că a aprobat cererea ministrului Justiţiei privind începerea urmăririi penale în cazul celor cinci foşti miniştri anchetaţi în dosarul Microsoft.