Guvernul va continua programul de listare pe bursă a unor pachete de acţiuni la companii de stat, precum Hidroelectrica, Aeroporturi Bucureşti, Companiei Energetice Oltenia şi Portul Constanţa, a declarat luni premierul Victor Ponta, are a deschis şedinţa de tranzacţionare de luni a Bursei de Valori Bucureşti.

Dacă 2013 şi 2014 au fost ani de dezvoltare pentru Bursa de Valori Bucureşti, îmi doresc foarte mult ca 2015 şi 2016 să continue, iar implicarea Guvernului, fie pe partea legislativă, fie pe partea decizională de listare a companiilor care încă se află în portofoliul Guvernului, să sprijine această dezvoltare a pieţei de capital„, a spus Ponta, citat de Mediafax.

El a arătat că ştie solicitarea care i-a fost adresată de finalizare a reformei structurale prin adoptarea unui act normativ care să faciliteze operaţiunile pe piaţa de capital, printr-o mai mare transparenţă şi deschidere pentru fluxurile de capital, şi a asiguirat că va fi elaborat un astfel de document.