Premierul, Victor Ponta, a fost acuzat luni, de coordonatorul Departamentului de Analiză și Direcții Strategice PNL, Dan Mihalache, că își face campanie electorală pe banii bugetului de stat.

“Primul-ministru al României îşi face campanie electorală pe seama bugetului de stat, minte şi promite o dată la o oră jumate. O dată la o oră jumate există o promisiune pe seama bugetului de stat. Avem deja într-o săptămână sute de kilometri de autostradă, sute de milioane de lei pentru drumuri judeţene, aflăm că vom avea un aeroport la Tulcea, că vom avea un pod care să unească Galaţiul de Brăila, deşi asta e o discuţie care durează de vreo 20 de ani. Nu cred că trece o oră jumate fără ca premierul Victor Ponta să-şi facă în mod deşănţat campanie electorală pe seama bugetului de stat. Nici dacă ar avea bugetul Americii n-ar putea să onoreze toate promisiunile pe care le face pentru viitor”, a declarat Dan Mihalache, conform Agerpres.

De asemenea, acesta s-a referit și la înlăturarea afișelor PSD în care este folosită denumirea de USL.

PNL solicită imperativ tuturor primarilor din judeţele în care contestaţiile noastre legate de fantoma USL au fost admise să folosească serviciile pe care le au în subordine – Poliţia Comunitară, personalul primăriilor – pentru a determina PSD să dea jos toate afişele, bannerele mincinoase cu ‘USL trăieşte’ cu care a împânzit România. Cerem restabilirea legalităţii, nu ne putem preface că aceste hotărâri ale birourilor electorale nu există şi să ţinem în continuare fantoma USL pe pereţi sau pe stâlpi”, susține Mihalache.