Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac, joi dimineaţă, percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, în biroul preşedintelui instituţiei, Sorin Frunzăverde, precum şi la locuinţa acestuia din municipiul Reşiţa.

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a declarat corespondentului că a fost informat că ancheta ar avea legătură cu turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Eu nu sunt în Reşiţa, dar am aflat de la cei care fac percheziţiile că sunt percheziţionat pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Nu mi-au spus mai mult la telefon„, a declarat Sorin Frunzăverde, potrivit Mediafax.

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a precizat că nu a fost chemat să stea de vorbă cu anchetatorii.

Nu m-au chemat să vorbesc cu procurorii, am desemnat reprezentanţi”, a mai declarat Sorin Frunzăverde.

Percheziţiile de joi dimineaţă au loc la doar două zile după ce procurorii DNA au percheziţionat şi biroul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Caraş- Severin, Ionesie Gheorghioni, un apropiat al lui Sorin Frunzăverde.