Deputaţii PNL Ovidiu Silaghi şi Eduard Hellvig şi-au dat marţi demisia din Parlament, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, în plen.

Plenul Camerei Deputaţilor a votat în unanimitate vacantarea mandatelor celor doi deputaţi liberali.

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă în formă continuată, fapte despre care există indicii şi date că ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis luni să trimită Comisiei juridice spre analiză cererea procurorului general privind începerea urmăririi penale în cazul lui Ovidiu Silaghi.

Din referatul întocmit de procurori a rezultat că există indicii şi date temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, Ovidiu Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de acesta, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa.

Procurorii DNA susţin că, în schimb, Ovidiu Silaghi l-a asigurat de derularea contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, şi pentru ca plăţile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil.

Totodată, Ovidiu Silaghi a primit de la aceeaşi persoană suma de 200.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcţii de decizie din cadrul CNADNR în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte.

În cazul lui Eduard Hellvig acesta ar urma să preia fotoliul de europarlamentar.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat săptămâna trecută că secretarul general al partidului, Eduard Hellvig, va deveni europarlamentar pe unul dintre cele două locuri vacante ale liberalilor în Parlamentul European.