Tornadele sunt un fenomen obişnuit în zona Marilor Câmpii din Statele Unite, dar cea de luni soldată cu cel puţin 24 de morţi de la periferia Oklahoma City a fost una dintre cele mai puternice, o situaţie rar întâlnită în oraşe, afirmă experţii.

„Este o tornadă de catogoria EF-5, nivelul maxim al clasificării”, cu rafale de vânt cu viteze de peste 320 de kilometri pe oră, a declarat pentru AFP Kelly Pirtle de la laboratorul naţional ce studiază furtunile cele mai puternice în cadrul agenţiei oceanografice şi atmosferice americane (NOAA).

„Având în vedere amploarea pagubelor, am stabilit că este vorba despre o tornadă EF-5”, a precizat ea din Norman, în Oklahoma.

Aceasta înseamnă că tornada care a distrus numeroase locuinţe, două şcoli şi un spital a fost însoţită de „rafale de vânt cu viteză de peste 320 de kilometri pe oră”, a adăugat ea.

Depresiunea a fost clasificată iniţial de nivel EF-4, cu o viteză de 260-320 de kilometri pe oră.

Acest fenomen este relativ comun în Statele Unite, subliniază NOAA. Majoritatea se produc în statele din Marile Câmpii: Texas, Oklahoma, Kansas dar şi în Florida.

Tornadele sunt întotdeauna asociate cu furtuni foarte violente, numite „furtuni supercelulare”, un fenomen complex care face încă obiectul cercetărilor.