Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, prof.dr.ing. Valentin Popa, a anunţat, marţi, că preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i se va decerna titulul de Doctor Honoris Causa al instituţiei academice sucevene, cel mai probabil în luna aprilie, când acesta va veni în România, relatează Mediafax.

Popa a spus, într-o conferinţă de presă, că titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava îi va fi decernat preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în cadrul unei ceremonii organizate la instituţia academică suceveană, cel mai probabil în luna aprilie, în perioada vizitei de răspuns la Bucureşti la vizita preşedintelui României, Klaus Iohannis, la Chişinău.

Ultimele detalii care ne-au venit de la Preşedinţia Republicii Moldova sunt pe timpul vizitei de răspuns a preşedintelui Republicii Moldova în România, care, de principiu, ar trebui să aibă loc în luna aprilie. Serviciile de Protocol ale celor două Preşedinţii vor trebui să stabilească şi data în funcţie de agenda celor doi preşedinţi şi programul vizitei„, a spus Popa.

Rectorul sucevean a precizat că Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava a hotărât în anul 2013 acordarea titlului Doctor Honoris Causa preşedintelui Republicii Moldova, la propunerea Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, pentru merite deosebite în promovarea parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova, pentru aprofundarea relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, precum şi pentru atenţia pe care o acordă educaţiei şi formării tinerei generaţii.