Ministerul Fondurilor Europene a lansat oficial, marţi, granturile din Spaţiul Economic European (SEE) şi norvegiene, alături de Ambasada Regală a Norvegiei în România, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi operatorii de programe, beneficiari ai granturilor.

„România beneficiază de granturi SEE de aproximativ 306 milioane de euro pentru perioada 2009-2014, sumă de trei ori mai mare decât cea alocată în perioada anterioară. Fondurile SEE şi norvegiene reprezintă un instrument important pentru dezvoltarea unor sectoare cheie precum economia şi societatea românească, protecţia mediului, consolidarea societăţii civile, a sectorului judiciar, promovarea eficienţei energetice şi a energiei regenerabile, serviciile de sănătate publică şi desigur, altele”, a declarat marţi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

El a anunţat că miercuri vor fi lansate apelurile pentru iniţiativele finanţabile în cadrul fondului bilateral la nivel naţional gestionate de Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de punct naţional de contact.

„Doresc să reamintesc faptul că granturile SEE şi norvegiene sprijină reducerea disparităţilor economice şi sociale dintre ţara noastră şi statele europene, ca şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre România şi statele donatoare. Acest lucru este susţinut prin trei modalităţi: prin intermediul fondului naţional pentru relaţii bilaterale, fonduri alocate în cadrul fiecărui program în scopul menţinerii relaţiilor bilaterale şi prin parteneriatele stabilite la nivelul programelor şi proiectelor”, a spus Teodorovici.

Ministrul Fondurilor Europene a adăugat că obiectivul principal al MFE rămâne cel de a crea un cadru de implementare şi control cât mai simplificat şi clar, astfel încât atenţia şi efortul promotorilor şi partenerilor de proiecte să se îndrepte cu precădere către implementarea proiectelor şi spre îndeplinirea obiectivelor asumate.

„Norvegia şi România sunt aliaţi şi parteneri în Europa. Chiar dacă Norvegia nu este parte a Uniunii Europene, suntem parteneri în acordurile economice. Prin intermediul granturilor, susţinem creşterea economică şi socială în Europa. Un alt obiectiv, după cum a spus domnul ministru, este acela de a întări relaţiile bilaterale dintre furnizorii şi beneficiarii granturilor”, a declarat marţi ambasadorul Regatului Norvegiei la Bucureşti, Tove Bruvik Westberg.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a spus că toate aceste programe sunt în folosul cetăţenilor, începând de la copii, persoane active, precum şi îmbunătăţirea stării de sănătate, combaterea violenţei, programul dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în risc de sărăcie, promovarea egalităţii de sex.

În cadrul conferinţei s-a făcut o trecere în revistă a obiectivelor asumate în cadrul proiectelor cu finanţare SEE şi norvegiene, care trebuie îndeplinite la finalul perioadei de derulare.

Printre acestea se numără programele operaţionale “Monitorizarea mediului şi planificare şi control integrat”, “Eficienţă energetică”, “Reducerea substanţelor periculoase”, “Energie regenerabilă”, “Fonduri pentru ONG-uri” sau “Copii şi tineri aflaţi în situaţii de risc şi iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţii şi promovarea incluziunii sociale”.

Alte programe ce beneficiază de granturi nerambursabile sunt “Servicii corecţionale, inclusiv sancţiuni non-privative de libertate”, “Cooperare şi întărirea capacităţii judiciare”, “Muncă decentă şi dialog tripartit”, “Iniţiative în domeniul sănătăţii publice”, “Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural”, “Cercetare în domenii prioritate” şi “Programul de burse şi cooperare inter-instituţională în învăţământul superior”.