Plenul Camerei Deputaților a respins marți moțiunea simplă, inițiată de deputații Partidului Democrat Liberal și cei ai Partidului Poporului – Dan Diaconescu, intitulată „CFR Marfă – cronica unei alte privatizări eșuate”. S-au înregistrat 224 de voturi împotrivă, 50 de voturi pentru și 19 abțineri.

Inițiatorii au solicitat declanșarea unei anchete de către Corpul de Control al primului-ministru privind elaborarea hotărârilor de guvern prin care au fost aprobate strategia de privatizare și condițiile contractului de vânzare-cumpărare pentru CFR Marfă.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat în cadrul dezbaterii moțiunii, care a avut loc luni, că pierderile pe care le înregistrează CFR Marfă au scăzut în trimestrul al treilea, față de aceeași perioadă din anul 2012.

Această privatizare este mult prea importantă pentru a o trata cu ușurință și pentru a o face în grabă. Avem nevoie de un calendar pentru a face această privatizare. Acest nou proces de privatizare va fi condus cu siguranță în avantajul companiei și al poziției ei pe piață. În pregătirea acestei privatizări, compania va fi pusă într-o situație avantajoasă din punct de vedere economic tocmai pentru a maximiza financiar această oportunitate, iar în perioada următoare Ministerul Transporturilor se va concentra pe măsuri de modernizare a sectorului feroviar„, a afirmat Ramona Mănescu,

Liderul grupului PDL din Camera Deputaților, Mircea Toader, a solicitat ministrului Transporturilor să verifice dacă CFR Infrastructură a vândut în contul creanțelor unele șine de cale ferată.

Dacă s-a întâmplat așa ceva, nu este caz numai de responsabilitate, ci clar de pușcărie. Cei care au făcut acest lucru să răspundă, pentru că nu ai voie să vinzi domeniul public. Sper ca transparența pe care vreți să o faceți să fie reală„, a afirmat Mircea Toader, la dezbaterea moțiunii.