Una dintre modificările Legii educaţiei naţionale trebuie să facă referire la statutul personalului didactic, astfel încât să se elimine discriminările existente în prezent şi să conducă la creşterea calităţii actului de educaţie, dar şi la implicarea cadrelor didactice în luarea deciziilor, susţine senatorul PSD Liviu Marian Pop.

„Una dintre priorităţile Guvernului USL este educaţia, iar prima pe lista modificărilor este Legea Educaţiei Naţionale. Sistemul de educaţie are 230-240 de mii de cadre didactice în învăţământul preuniversitar, 30-40 de mii de profesori universitari, discrepanţa este uriaşă dintre salariile profesorilor debutanţi şi cele ale profesorilor cu vechime, iar asta duce la o fluctuaţie extrem de mare a profesorilor tineri, care nu face altceva decât să slăbească bazele sistemului. Una dintre modificările Legii educaţiei naţionale trebuie să facă referire la statutul personalului didactic, astfel încât să se elimine discriminările existente în prezent şi să conducă la creşterea calităţii actului de instrucţie şi educaţie, dar şi la creşterea gradului de implicare a cadrelor didactice în luarea deciziilor”, a afirmat senatorul, conform unui comunicat de presă remis joi Agerpres.

Potrivit acestuia, Guvernul a aprobat la sfârşitul lunii septembrie Hotărârea nr. 734/2013 privind suplimentarea bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale, la titlul 10 „Cheltuieli de personal”, pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

„Interpretarea simplă este că a fost suplimentat bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale pe anul 2013 cu suma de 5.320 mii lei, la capitolul <<Învăţământ>>, categoria <<Cheltuieli de personal>>. USL şi-a canalizat toate forţele pentru a da înapoi ce a luat PDL de la dascăli, iar rezultatele continuă să demonstreze implicarea şi ne dau speranţa că educaţia mai are o şansă”, a mai spus Pop.