Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a venit, marţi, la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care a fost începută urmărirea penală “in rem”, în urma plângerii sale, formulată pe numele vicepremierului Liviu Dragnea, pentru iniţierea OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali.

Potrivit Mediafax, Iohannis a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a venit pentru a-şi susţine plângerea formulată. El a arătat că, potrivit normelor penale în vigoare, asta ar trebui să facă orice persoană care formulează o plângere penală, astfel că prezenţa sa la DNA este normală.

Acesta a mai spus că va da mai multe detalii după ce va discuta cu procurorii DNA.

Klaus Iohannis a depus marţi o plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva vicepremierului Liviu Dragnea, pentru iniţierea ordonanţei de urgenţă 55/2014 care permite migraţia politică a aleşilor locali pentru 45 de zile.

Plângerea penală depusă la DNA a fost semnată de Klaus Iohannis, principala acuzaţie fiind cea de abuz în serviciu, ”împotriva numitului Dragnea Liviu Nicolae, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 Cod penal”.